20 ianuarie, 2014

Pui vietnamez

Cand una dintre prietenele mele a postat pe fb linkul acestei retete, am citit-o si am recunoscut-o ca fiind una dintre felurile de mancare comandate candva in restaurantul de pe o straduta linistita de pe continentul nord american. Acolo incercasem aceste pulpe pe gratar, aici desi am inceput sa le pregatesc pe gratar,le-am terminat la cuptor.

Vi le recomand si nu numai celor care deja sunt familiari cu bucataria asiatica. Si cei care sunt la inceput vor indragi gustul acestui preparat.
Si aceasta reteta face parte din proiectul "Slabim cu retete asiatice".

Fish Sauce si lemongrass sunt ingrediente mai putin cunoscute la noi, cele folosite in aceasta reteta le gasiti pe KoreanFood.ro, la sectiunea Asian Food.



Ingrediente pentru marinata:
4 pulpe de pui
4 catei de usturoi
o ceapa alba
cateva bucatele de lemongrass
fulgi de ardei iute sau un ardei iute rosu
1 lingura de fish sauce
1 lingurita de sos de soia dark
1 lingurita de zahar brun
1 lingura de ulei



Mod de preparare:
Introducem toate ingredientele,in afara de pui, in recipientul mixerului vertical si pulsam pana obtinem o pasta.
Pulpele de pui,spalate si uscate,le amestecam cu aceasta pasta, le punem intr-o punga ce se inchide ermetic si o punem la frigider. Se lasa acolo peste noapte si din cand in cand scuturam punga,ca sa se patrunda pulpele cu amestecul.
A doua zi,infierbantam gratarul si punem pulpele. Se rumenesc pe ambele parti.
Puteti sa le gatiti si in cuptor,dureaza cam 45 de minute.
Se servesc cu noodles sau cu orez la aburi.






2 comentarii: